Despre

Construiesc site-uri din 2003

Iar liquidcolors e din 2008: un freelancer full-stack, designer și developer cu valențe extra. Lucrez direct cu antreprenori la început de drum și firme mici care vor un site bun, livrat repede, fără bătăi de cap.

Povestea

Un studio, mai puțin o fabrică de situri

liquidcolors a pornit dintr-o idee simplă: o firmă mică nu are nevoie de un proiect de șase luni și un buget cât o mașină ca să fie online. Are nevoie de un site clar, rapid și bine făcut.

De atunci construiesc exact asta. Poți să-i spui studio, dar în spate e un singur om, care face și designul, și codul. Am lucrat cu clienți din România și de pe patru continente, de la cabinete și ateliere până la branduri care voiau o prezență serioasă, fără să plătească tarif de agenție.

Cum lucrez

Ce contează pentru noi

Reguli simple, pe care le respect la fiecare proiect.

Prețuri pe față

Vezi prețul în configurator, înainte să îmi scrii. Fără oferte umflate, fără costuri care apar pe parcurs.

Termen respectat

Spun 3 zile lucrătoare și mă țin de cuvânt. Știi din start când ești online.

Vorbești cu un om

Niciun bot, niciun call center. Discuți direct cu cel care îți face site-ul, de la brief la lansare.

Cod scris manual

Fără pluginuri inutile, doar codul de care site-ul are nevoie. Rapid, curat și ușor de întreținut.

Site-ul e al tău

Fără abonamente ascunse care te țin captiv. Site-ul îți aparține; după primul an plătești doar hostingul, anual sau pe mai mulți ani deodată.

Sunt aici și după

Lansarea nu e finalul. Rămân la îndemână pentru ajustări, întrebări și pașii următori.

Bine de știut

Întrebări despre noi

Unde ești?

Sunt în Brașov, România, și lucrez 100% la distanță. Indiferent unde ai firma, comunicăm pe WhatsApp, email și telefon, iar tot procesul se desfășoară online.

De cât timp faci asta?

Personal, din 2003, iar liquidcolors există din 2008. Am trecut prin destule moduri și tehnologii cât să știu ce ține și ce nu, și am lucrat cu clienți din România și de pe patru continente.

Cu ce fel de firme lucrezi?

Mai ales cu firme mici și antreprenori la început de drum: cabinete, ateliere, magazine locale, freelanceri. Oameni care vor un site bun, fără să plătească tarif de agenție.

Folosești WordPress?

Nu. Codul îl scriu eu, de la zero, dar pornesc de la un set de secțiuni gata făcute pe care le combin pentru fiecare site. Iese mai rapid, mai curat și fără pluginuri de care depinzi la nesfârșit. Pentru conținut îți fac un sistem simplu, doar dacă ai nevoie.

Ce se întâmplă după lansare?

Rămân la îndemână. Site-ul e al tău, fără abonamente ascunse. După primul an plătești doar hostingul, anual sau pe mai mulți ani deodată. Pentru ajustări, întrebări sau pașii următori mă găsești oricând pe contact.

De unde încep dacă vreau să lucrăm?

Dacă știi ce vrei, intră în configurator și afli prețul pe loc. Dacă nu, lasă-mi datele într-o consultație gratuită și te sun eu.

Hai să facem cunoștință

Spune-mi în câteva rânduri ce ai nevoie și îți răspund, de obicei, în maxim două zile lucrătoare.

Scrie-mi